" - Bine ai venit! Ti-e foame?
- Da, dar numai dacă stai cu mine.
- Mai povestim de noi?
- Aşa vroiam şi eu... m-am gândit la cererea ta în căsătorie şi aş vrea să încercăm.
- Ai vrea să încerci căsătoria?!

Căsătoreşte-mi-te în faţa munţilor cu un buchet de flori de câmp în mână, să-mi cânte trei chitări în spatele rochiei mele albe de in, să stea prietenii noştri martori pe bolovani bătrâni şi pe trunchiuri de brad doborâte de ploi, îmbrăcati în blugi, râzând, iar tu şi cu mine să ne promitem nimicuri eterne.
Apoi să desfacem caserolele festinului, să închidem ziua şi să aprindem stelele şi focul, iar dimineaţa să ne găsească în continuare împreună.
Şi peste o vreme să ne luam un pisoi.
Iar daca nu ne va fi bine, să pastrez eu pisoiul şi tu biletul de la loz în plic, si să ne rămânem doi vechi prieteni aproape divorţaţi. Altfel, să ne colorăm casa şi să mergem în concedii la casa de la ţară a părinţilor tăi, printre caişi şi lilieci albi."

[.................]

Am refuzat cu desavarsire ca la sfarsitul anului ce a trecut precum si la inceputul anului care a venit, sa-mi insir pe o hartie vrutele si nevrutele, facutele si nefacutele.
Anul asta nu ! Anul asta ma revolt si nu-mi mai promit nimic. Ce va veni, va veni. Incet sau repede, furios sau calm.
Am aceleasi dorinte pe care le aveam si anul trecut.Inima doar ce si-a mai schimbat traiectoria.In rest, totul ramane la fel.
Am aceleasi amintiri pe care le aveam si anul trecut.De aer curat, de veselie, de dragoste, de masuratori ale distantelor dintre paturi, de oameni care dorm avand capul in jos, de sunet de chitara, de ras de copil, de valurile marii.
Dar am si altele noi care cu siguranta vor veni, pe care le vom creea.
Am vrut in multe seri, pitita in orasul meu , ascunsa in patul meu si cu zapada care cadea peste copacii din fata ferestrei mele, sa imi astern gandurile.
Dar n-am facut-o. Toate mergeau spre acelasi loc, indepartat in care candva eram mica, in care candva cunoasteam ochi mari si curiosi, in care viata de "om mare" era formata doar din pantofi cu toc si palarii.
Asa gandesc fetitele cand sunt mici.
Toate gandurile mele fugeau spre miros de liliac si tei, catre strazi inguste si multe, catre capsuni si peri inalti.
Apoi, gandurile mergeau catre Maria. Ea nu are nici miros de liliac, nici peri inalti si nici strazi inguste. Pentru ea putinul este mult.Pentru ea oamenii sunt si nu sunt si invata sa se bucure cu ceea ce " oamenii mari " ii ofera.
Asemeni ei, incerc sa invat sa ma bucur de ceea ce "oamenii mari" imi ofera si sa ma bucur.
Imi doresc sa cred ca pot, ca stiu si daca nu nu stiu, ca voi invata.Ca voi avea destula intelepciune si ca undeva, candva, cineva va fi acolo pentru mine dar si pentru ea. Pentru mine sa-mi reaminteasca de mirosul de liliac iar pentru ea sa o invete.