"Zi dupa zi
Mai luam cate ceva din viitor
Mai adaugam cate ceva la trecut
Nu ar fi pacat
Daca nu am simti,cum
Zi dupa zi
Suntem din ce in ce
Mai putin prezenti?"

Cineva spunea”daca te iubesti pe tine insuti,iubesti pe toti ceilalti ca pe tine insuti.Daca iubesti pe altul mai mult decat pe tine,nu vei reusi sa te iubesti pe tine cu adevarat,dar daca ii iubesti pe toti la fel,inclusiv pe tine insuti,ii vei iubi pe toti ca pe o singura persoana si acea persoana este Dumnezeu si omul in acelasi timp.Esti astfel o persoana generoasa si dreapta care,iubindu-se pe sine,ii iubeste si pe toti ceilalti la fel.”
Nu putem sa vb despre iubirea de sine fara sa vb despre”om” si despre iubire in general.Nu?
Stii,cea mai profunda nevoie a omului este cea de a-si depasi izolarea,de a parasi captivitatea singuratatii.Multi incearca sa depaseasca aceasta stare refugiindu-se in ceea ce cred ei a fi solutia corecta:droguri ,alcool si alte vicii iar majoritatea oamenilor traiesc cu iluzia ca isi urmeaza propriile idei si inclinatii,ca sunt individualisti,ca au ajuns la opiniile lor prin propria lor gandire si ca doar dintr-o pura intamplare ideile lor concid cu ale majoritatii.Si pt ca totusi este nevoie sa ne simtim individuali,nevoia aceasta este satsfacuta prin preocuparea pt diferentieri minore:initialele de pe camasa,ecusonul functionarului de la banca,apartenenta la diverse partied politice devin expresiii ale diferentieri individuale.


Mai exista in ceea ce ne priveste pe noi,oamenii si conceptul si sentimentul egalitatii In context religios,egalitatea inseamnand ca suntem toti copii ai lui Dumnezeu.Exista convingerea ca fiecare individ este unic in felul lui iar aceasta convingere este exprimata,de pilda,in afirmatia talmudica:”oricine salveaza o singura viata e ca si cum ar fi salvat intreaga lume;oricine distruge o singura viata e ca si cum ar fi distrus lumea intreaga.”

Kant credea ca nici un om nu trebuie sa fie un mijloc in atingerea telurilor altui om.Ca toti oamenii sunt egali doar atata timp cat sunt scopuri si numai scopuri,si niciodata mijloace,unul pt celalalt.Dar asta se credea in filozofia iluminismului occidental.
Astazi,in societatea noastra s-au mai schimbat lucrurile .Oameni care au aceeasi munca,aceleasi distractii,care citesc aceleasi ziare,care au aceleasi sentimente si idei.Omul in ziua de azi este parte a fortei de munca:nu mai are initiative,sarciniile sunt f bine organizate.Chiar si starea afectiva este supusa unor prescriptii:trebuie sa fii bine dispus,tolerant,serios,ambitios,capabil,riguros
Cum poate avea un om grija sa nu uite ca este om in toata nebunia asta?Sa nu uite ca este un individ unic,caruia ii este data doar aceasta unica sansa de a trai,cu sperante si dezamagiri,cu tristeti si frici,cu nazuinte spre iubire si cu groaza de neant si izolare?
Stau si ma intreb ce este iubirea…Pana unde mergea ea?De cate feluri este ea?
Eu o vad ca pe o putere ce sparge zidul singuratatii,ca pe o forta ce ne uneste cu cei din jur.Iubirea il ajuta pe om sa depaseasca sentimental izolarii si separarii,permitindu-i totusi sa ramana el insusi,sa-si pastreze intergritatea.

In iubire,apare paradoxul ca 2 fiinte devin una si raman totusi doua.Caracterul active al iubirii poate fi descries prin afirmatia ca a iubi inseamna in primul rand “a da”si nu a primi.
Ce inseamna “a da”?Aici este problema.Nu ma refer la “a renunta la ceva”,a te priva de ceva.Nu ma refer la caracterul de tip mercantil care este dispus sa dea dar numai daca primeste ceva in schimb.
“A da”este cea mai inalta expresie a puterii.In actul de a da,imi simt taria,bogatia,forta.Sa dai este mai placut decat sa primesti,nu pt ca ar fi vb de vreo privatiune,ci pt ca actul de a da exprima propria-mi vitalitate.Nu cel ce are mult este bogat,ci cel ce da mult.
Dincolo de elementul daruirii,iubirea ,in toate formele ei are la baza grija,responsabilitate,respect si cunoastere.

Grija pt cel iubit se poate evidential in cazul iubirii mamei pt copilul ei.Iubirea este grija active pt viata si dezvoltarea celui iubit.Iubesti lucrul pt care trudesti si trudesti pt ce iubesti.Grija si preocuparea implica un alt aspect al iubirii,aspectul responsabilitatii.Privim responsabilitatea de multe ori,ca indatorire,ca ceva impus cuiva din exterior.De fapt,responsabilitatea este raspunsul meu ca om la nevoile,exprimate sau nu,ale unei alte fiinte umane.A fi “responsabil”insemna a fi in stare si a fi gata “sa raspunzi”.


Cain se intreba:”Sunt eu pazitorul fratelui meu?’.Persoana care iubeste,raspunde.
Sa te simti responsabil pt aproapele tau,asa cum te simti pt sine.
Responsabilitatea ar putea degenera usor,capatand un caracter posesiv,de dominatie,daca nu ar exista a 3 a componenta a iubirii :”respectul”.Respectul nu este frica si veneratie,ci inseamna,conform radacinii cuvantului(respicere=a privi la),capacitatea de a vedea o persoana asa cum este ea,de a fi constient de individualitatea sa unica.Respectul inseamna preocuparea ca cealalta persoana sa se dezvolte si sa se desfasoare pe caile sale proprii.Trebuie mereu sa ne gandim ca dorim ca persoana iubita sa se dezvolte pt binele ei si pe propriile sale cai,pt ea si nu pt mine.Respectul devine posibil doar atunci cand tu esti independent pt ca atunci stii cat de important este sa te poti misca liber.Respectul exista numai pe baza libertatii.



Nu se poate sa respecti pe cineva fara sa o cunosti.Cunoasterea este ultimul aspect al iubirii.Avem nevoie de cunoastere,aceasta legatura fundamentala cu persoana opusa.Spunem ca ne cunoastem pe noi insine si totusi,cu toate eforturile pe care le facem,nu ne cunoastem.
La fel si cu cel de langa noi.Calea spre cunoastere este tot iubirea.Iubirea care poate patrunde in cele mai ascunse locuri ale semenilor nostrii.
Iubirea este de foarte multe feluri:iubirea de Dumnezeu,iubirea dintre parinte si copil,iubirea dintre frati,iubirea dintre amanti,iubirea de sine.
Oricum ar fi iubirea matura spune mereu”am nevoie de tine pt ca te iubesc”si merge pe pricipiul “sunt iubit pt ca iubesc”.
Nu te iubesc pt ca ai bani,pt ca esti destept,pt ca esti frumos,educat te iubesc pt ca esti tu,cu bune si rele si daca iubesc un om,inseamna ca ii iubesc pe toti oamenii,iubesc lumea,iubesc viata.
Poti sa spui:”iubesc in tine pe toata lumea,iubesc prin tine lumea intreaga,ma iubesc si pe mine insumi prin tine”?

Multi cred ca este o virtute sa ii iubesti pe altii dar ca pacatuiesti iubindu-te pe tine.Iubindu-te pe tine esti capabil sa-i iubesti pe altii.
Ce este intr-adevar f greu este sa aratam ca iubim,ca ne pasa de cei din jurul nostru.
Avem nevoie sa-i ascultam pe cei din jur,sa traim in present,sa avem rabdare,sa gandim rational si sa fim smeriti.
Sa fi smerit inseamna sa lasi in urma visul copilaresc ca ai putea fi atotstiutor si atotputernic.


Pacat de noi ca nu vedem copacii infloriti,florile,cerul,pasarile…Pacat de noi ca ne ducem in parc doar de dragul de a ne duce..fara sa vedem ce ascunde el…Pacat de noi ca ne ducem la padure dar uitam sa-i ascultam glasul…Pacat de noi ca mergem la teatru,la concerte dar nu ascultam ce spun cei care joaca…Pacat de noi ca nu stim ca fim oameni si sa apreciem ca traim.