postare lunga

Am momente in care ma apuca o stare de tristete pe care nu o pot stapani.Nu ca nu as vrea pt ca de vrut, vreau si incerc sa imi aduc in minte faze care mai de care mai haioase sau vise care mai de care mai realizabile sau cifre pt ca in ultimele zile tot am gandit in cifre in spiritul noului bussines.
Cred sincer ca sunt oameni si oameni.Oameni care isi pot induce o stare de bine indiferent de probleme si oameni care au momentele lor de bine, sunt ok dar problema nu dispare.
Si nu atat problema cat ceea ce aduce ea dupa sine.
Am incercat astazi din toate puterile sa fac sa imi fie bine.N-am vb despre problema mea decat foarte putin, trecand in revista noutatile si atata tot.Mi-am imaginat ca asa se va piti intr-un colt si nu va mai iesi de acolo.
Dar iese.La fiecare intepatura pe care o simt, la fiecare durere care ma incearca, iese la iveala si aduce cu sine alte intrebari si alte ganduri.
Este cred pt prima data cand scriu cu inima deschisa si incerc si fara dramatism prea mare, despre lucrul asta.
La inceput am tratat aceasta problema ca ceea ce era: o boala.Am incercat sa fiu realista, acceptand si partea buna dar si cea rea, stiind foarte clar ce are sau ce nu are sa ma astepte.
Mi-am imaginat eu ca stiind, voi trece mult mai usor peste tot.Prietenii mei au crezut ca exagerez pt ca ce-i drept si mie mi s-ar parea (sau poate ca acum nu) exagerat sa aud o fata de 25 de ani vb despre ce are sa o astepte, despre ce nu vrea si eventual si despre ce fel de inmormantare ar dori(aici exagerez pt ca nu am vb despre asta dar nici mult nu mai aveam).Apoi, unii dintre ei au considerat ca incerc sa atrag atentia si aici din nou, data fiind situatia si gandindu-ma acum mai bine si eu poate as fi crezut fix acelasi lucru.
Dar nu.Nu incercam sa atrag atentia.Eram doar panicata si as minti cu nerusinare daca as spune ca dat fiind raspunsul de astazi, sunt foarte calma.Nu sunt, doar ca invat sa nu mai arat, sa nu mai spun, sa nu mai "cersesc" atentie.

Cica se spune ca oamenii se nasc singuri si mor singuri.Nu este adevarat.Ne nastem si ajungem in bratele unei mamei, al unui tata, apoi creste si avem prieteni, iubiti/iubite, soti/sotii si multi oameni mor inconjurati de cei dragi.O sa spuneti cu siguranta ca sunt unii si mai nefericiti care chiar se nasc singuri si mor singuri.Asa este ! Exista dar eu vreau sa iau cazurile fericite ca sa zic asa.Apoi, o sa spuneti ca vb aia cu ne nastem si murim singuri se refera la suflet.Nici aici nu va dau dreptate pt ca in sufletul nostru intra inca din perioada intrauterina (si da, eu chiar cred ca fatul are suflet dar asta este alta poveste) mama iar dupa, pai dupa intra in suflet o multitudine de persoane astfel incat in momentul in care murim avem sufletul plin si cu siguranta macar o persoana ne va plange disparitia.In fine...este doar parerea mea si aveti tot dreptul sa ma contraziceti dar mi-o sustin pana una alta.
Sufletul meu este acum in perioada de suferinta.Pe cat si-au dorit unii sa nu-l raneasca si sa nu dea in el, pe atat au facut-o si inca o mai fac.Indiferent cat ai trage tu de maneca un om si i-ai spune ca te raneste, ca iti face rau el o sa vina sa iti spuna ca de fapt tu iti faci singur rau pt ca totul depinde de tine si ca tu de fapt ai o problema nu faptele si actiunile lui.
Pai daca asa este...ia sa vedem: un barbat violeaza o femeie...iar ea sufera si o doare ...ea incearca totusi sa se ridice si isi da seama ca trebuie sa faca ceva...se duce la psiholog, vorbeste, i se dau tratamente si tot asa dar femeia aia va ramane pt toata viata cu o teama si cu niste sechele, indiferent de cata terapie ar face.Si aici sa intelegem ca tot vina ei este pt ca nu vrea sub nici o forma sa scape de aceasta trauma desi ea a reusit intr-un final sa traiasca o viata normala si bestia care i-a facut raul este de-a dreptul nevinovata.
Sa mai luam un exemplu.... pe o strada un copil se joaca, o masina il loveste si copilul moare....durere si suferinta pt parinti...cum trec parintii aia de suferinta aia?Cum trece mama aia de suferinta aia?Intr-un final daca este destul de puternica isi va reveni dar niciodata nu va uita copilul pe care l-a pierdut si mereu va exista durerea aia (chiar daca mai mica) si golul acela.
Sa mai luam inca un exemplu....doi oameni...se cunosc...se indragostesc..ajung sa se iubeasca...au parte de cele mai frumoase clipe impreuna si dintr-o data el/ea pune stop relatiei.Celalalt credea ca exista iubire,nu intelege de ce s-a terminat dar intelege ca dragoste cu forta nu se poate si incearca sa devina prieten cu fosta/fostul.Imaginati-va ca totusi este greu dar se gandeste ca celalalt i-a spus cat de mult inseamna in viata lui/ei si ca doreste din tot sufletul sa ii fie prieten.Uite ca se demonstreaza prin fapte ca de fapt si de drept nu vrea asta iar celalat sufera pt ca a incercat sa fie prieten/prietena daca nu iubit/iubita.Sa intelegem ca si aici suferinta vine tot din tine si nu din faptele si actiunile celui din jurul tau?
Ar fi de-a dreptul minunat daca am avea puterea sa ne controlam sufletul asa cum de multe ori ne putem controla mintea.Unii din noi o fac si mai presus de binele celor din jurul lor exista binele lor.As putea spune (si am si spus-o de cateva ori) bravo lor dar m-am razgandit.
Gandeste-te bine la ce faci cu sufletul altora pt ca intr-o buna zi, mai devreme sau mai tarziu tot ce faci se va intoarce impotriva ta.Da, unii nu cred asta si unii nu au regrete.Spun doar ca ei asa sunt si se culca pe urechea asta si bai, asta...daca ma iubesti sau ma placi ai sa o faci fix asa cum sunt.
Pai da, eu o sa o fac fix asa cum esti pt ca eu simt si deci te pot iubi.Daca nu as simti si daca as gandi la fel ca tine,mecanic nici nu m-as uita la tine pt ca te-as vedea cu ochii mintii exact asa cum esti.Multi dintre noi nu o facem....ne uitam la cei din jurul nostru prin prisma sufletului si mergem pe ideea ca daca sufletului meu i-a placut de sufletul tau atunci relatia noastra, indiferent de natura ei, va merge.
Iar aia cu gandeste-te bine ce faci cu sufletul altora nu e cine stie ce percept biblic ci pur si simplu reversul medaliei si o lege a universului in care traim.

Am avut ieri o discutie lunga cu un prieten care imi povestea ca vrea sa iasa din relatia in care este acum dar nu vrea sa faca persoana respectiva sa sufere ba din contra ar vrea daca s-ar putea sa ramana prieten cu ea.Am discutat noi pe tema asta vreo ora iar concluzia a fost ca tine la ea dar ca sunt doi oameni care nu mai au nimic in comun, ca suferinta este inevitabila si ca prieteni nu prea au cum sa ramana decat daca si ea vrea pt ca spunea el, ea stie mai bine ce poate si ce nu.
Stateam si ma gandeam dupa ce am terminat de vb cu el daca cu adevarat se poate sa ramai prieten cu un fost iubit/fosta iubita.Sunt mai multe aspecte si aici de luat in vedere.Daca relatia s-a terminat amiabil pt ca amandoi au vrut lucrul asta este ideal...la o adica, cine iti poate fi prieten mai bun decat un fost sau o fosta ca doar el/ea iti cunoaste cele mai intime aspecte ale tale?
Dar daca relatia s-a terminat doar pt ca unul a dorit lucrul acesta si celalalt nu si inca de-o parte exista dragoste si speranta ca inca nu s-a terminat?Atunci este mult mai greu dar cred ca depinde de dorinta fiecaruia.In tine poate exista dragostea inca dar stii foarte bine ca totul s-a terminat (aici conteaza capacitatea ta de a intelege si de a accepta) si te gandesti ca mai presus de iubit/iubita i-ai fost omului prieten/prietena si ca merita sa iei in considerare faptul ca omul acela iti poate fi un real spijin si un prieten de nadejde.
Dar din nou astea sunt gandurile mele si doar ale mele, parerile mele si doar ale mele.

Si totusi, am pornit de la cat de trista ma simt dar si gandurile de mai sus fac parte din mine si aduc cu ele o serie de sentimente.
"-Mananci bine?
-Nu prea....mi-e greata si ma doare stomacul mai mereu si nu pot manca.
-Trebuie sa incerci sa te alimentezi, sa mananci fructe si legume.Uite si tu ca e vremea fructelor.Deci, fa bine si viziteaza piata macar o data pe saptamana.
-Eeee, piata...imi placea acum ceva timp sa fac piata dar de cand stau singura m-am dezobisnuit si nu-mi mai arde.Stiu ca trebuie sa ma alimentez sanatos, imi spune si mama zilnic.Aaaa...si sa nu mai fumez.
-Orice obisnuita are si o dezobisnuinta si tot asa cat despre fumat...Desi sunt medic si ar trebui sa-ti spun sa te lasi nu iti recomand acum in starea in care esti.Redu-le daca poti.Ia spune-mi tu mie cum stai cu stresul?
-Care stres?Sau ce inseamna stres?Incerc sa intru pe un fagas normal, sa imi vad de copilul meu, de cariera mea si de mica afacere pe care vreau sa mi-o fac.
-Ai insomnii?Sentimente de tristete si de goliciune?Incetinirea reactilor si a miscarilor corporale?
-Pai...insomnie inseamna cand stai cu ochii pe pereti pana la 5 dimineata?Incetinirea miscarilor inseamna ce fac eu acum ca nu reusesc sa imi inchid blugii?Mai in gluma mai in serios si cat se poate de sincer, da, le am pe toate.
-Inseamna depresie, draga mea iar in cazul tau depresia este un lucru pe care nu ti-l permiti.Ce-o fi fost in mintea sotului tau de te-a lasat si a plecat, nu stiu.
-Nu mai ma intreba nimic din toate astea.Cred sincer ca pot sa imi revin.O sa fac un efort si o sa-mi revin ca doar nu oi fi singura persoana care sufera de depresie.
-Multe din femeile care vin la mine si au probleme sunt femei care sufera si care sunt pline de complexe si frustrari.In ciuda problemelor pe care mi-ai spus ca le ai, te vad un om care cat de cat stie ce vrea de la viata si care ascunde in el o putere foarte mare.Imi aduc aminte de tine cand ai venit cu cea mica in brate, sa te consult.Te-ai urcat pe masa si mi-ai spus clar si raspicat ca tu nu poti fi bolnava pt ca ai un copil de crescut.Si uite ca nu erai.Acum esti si inca ai un copil de crescut si o viata pe care sunt sigura ca vei incerca sa ti-o faci frumoasa.
-Uite ca uitasem ce ti-am spus atunci, la nici o luna dupa ce nascusem.Dar si atunci eram speriata ca de bombe.
-Dar eu nu am uitat pt ca mi s-a parut impresionant sa vad atata curaj intr-o pustoaica.Cum te vezi peste 3 ani?
-Incerci sa faci putina psihoterapie cu mine?
-Sunt ginecolog dar sunt si femeie si mama si mai stiu si eu cate ceva.Hai, tu raspunde acolo.
-Peste 3 ani mi se pare asa de mult dar ma vad cu Maria langa mine, asta clar.Mai ma vad lucrand, facand exact ceea ce-mi place si culmea, castigand si bani din asta si de ce nu, ma vad si avand o mica afacere a mea.Spun mica dar nu exclud si posibilitatea de a fi mare.Ma vad iesind din ceea ce sunt acum, ma vad foarte puternica si stapana pe mine si ma vad inconjurata de multi oameni.Dragi mie toti.Nu stiu cum imi vad viata sentimentala, desi stiu ce mi-ai spus legat de asta dar chiar cred ca ma agat prea tare si nu e cazul.O sa incerc sa imi ofer eu protectia de care atat am nevoie.
-Planurile tale mi se par foarte realizabile dar protectia de care ai tu nevoie nu ti-o poti oferi tu iar de lucrul acesta trebuie sa fi constienta.Este bine sa te axezi pe anumite lucruri dar nu incerca sa faci sa dispara cine esti tu cu adevarat."
Cam asta a fost discutia mea cu medicul meu, o discutie placuta care m-a facut sa-mi desenez eu in mintea mea urmatorii 3 ani.
Da, nu stiu ce va fi, cum va fi, habar nu am.Sunt lucruri care nu depind de mine dar exista si unele care depind si de alea voi incerca sa ma leg cat voi putea de bine.
Singura pe drumul asta incerc sa nu fiu pt ca am nevoie de oameni si mai ales acum dar o sa ma las inconjurata de oamenii care vor sa fie langa mine si nu de cei care o fac dintr-un fals altruism sau din "ca asa trebuie" iar eu la randul meu voi incerca sa le dau tot ce am mai bun si mai frumos in mine si voi incerca pe cat pot sa nu va dezamagesc si sa nu ma dezamagesc pe mine.
Suna a reclama ieftina asta cu dezamagitul dar am o prietena a caror cuvinte imi suna in minte, "m-ai dezamagit tare de tot" si stiu ca au fost momente in care nu doar pe ea am dezamagit-o iar dezamagirea ei era ca m-am dezamagit pe mine.

Mamaaaaaa, ce post lung am scris....daca ati reusit sa ajungeti aici inseamna ca va intereseaza cu adevarat tacanelile si miorlaiturile mele..nu de alta dar eu abia am avut rabdare sa recitesc tot ce am scris :)))